Concertul ăsta nu te putea trimite acasă decât cu starea specifică dată de substanţe psihotrope sub efectul cărora Ross Godfrey spune că au scris anumite piese. Aşa cred că se explică zâmbetul ăla maaare cu care am plecat şi eu şi restul spectatorilor de la Sala Palatului, aseară. Şi nu numai spectatorii, pentru că Skye Edwards a spus de mai multe ori în timpul concertului că îi greu să cânte şi să zâmbească în acelaşi timp. Chiar, încercaţi să cântaţi “uuuuuuu” şi să zâmbiţi, simultan. 
Vorbim însă de droguri legale: vocea minunată a lui Skye (aş spune perfectă, dar perfect implică o doză de plictisitor şi nu e cazul) şi negativele narcotice ale trupei Morcheeba, cu chitări ce amintesc pe alocuri de Woodstock, prin alte părţi de country, dacă scratchurile nu ţi-ar aminti că suntem în epoca DJ. Cred că Morcheeba e prima trupă la concertul căreia, în Bucureşti, piesele de pe albumul nou (Blood Like Lemonade) au fost la fel de ovaţionate şi de iubite de public ca cele vechi. De obicei publicului îi ia ceva timp până să se familiarizeze cu melodiile noi, dar Even Though, de exemplu, este mult prea frumoasă ca să nu îţi intre pe sub piele după ce ai ascultat-o o dată sau de două ori.
Poate la zâmbete a contribuit şi tequila băută pe scenă, dar nu ne putem plânge: solista şi-a împărţit băutura cu publicul, fără să uite să menţioneze responsabilul “Don’t drink and drive!”.
Skye a mai reuşit un lucru pe care puţini artişti îl fac la Sala Palatului: să ridice publicul în picioare încă de la a doua melodie şi să îl ţină fericit pe toată durata concertului, ba chiar să îl facă să cânte pe două voci (femei şi bărbaţi) “Beat of the Drum”. E drept, şi publicul a fost foarte cooperant, de unde Ross a ajuns la concluzia că suntem oameni de treabă, nice people. Mă rog, măcar la Bucureşti nu cred că riscau să le aresteze clăparul pentru că are coafură afro, aşa cum cică au păţit cu o zi în urmă, la Kiev. Şi, da, îi cred în stare pe poliţiştii din Kiev de aşa ceva. Oricum, vorba aceea, Roma nu a fost construită într-o zi.
Da, ne-a plăcut şi rochia stacojie cu pene a lui Skye, pe care ne-a spus că şi-a făcut-o singură, şi ne-a impresionat şi că se trezeşte în fiecare zi la şase dimineaţa pentru băieţelul ei. Way to go, Skye!
PS: Am ajuns târziu la concert şi am stat la coadă la bilete, dar am prins vreo două melodii ale formaţiei româneşti din deschidere, Antartica. Mişto negative, dar n-ar fi rău să îşi caute altă solistă. La nivel vocal scârţâie, şi nu e de vină pentru părerea asta doar faptul că a intrat pe scenă Skye după aceea. Avea şi ea o rochie frumoasă, în schimb.
